Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Florin Hulea, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că jucătorii dinamoviști au aruncat mingi și fulare înnodate, în sectorul fanilor echipei Dinamo, la meciul cu Steaua, în aceste fulare aflându-se torțe.
„Jucătorii echipei Dinamo au aruncat, înainte de meci, în sectorul unde se află fanii dinamoviști mingi și fulare înnodate. Unul din fulare a fost prins de către un jandarm, iar înăuntru se aflau patru torțe. Mâine vom avea imaginile de la Digi TV și cine se va face vinovat, va suporta consecințele legii și se va merge până acolo încât i se va întocmi dosar penal, confom legii 4, pentru introducerea de materiale pirotehnice în interioul stadionului.
Se pare că toate fularele aruncate în galeria dinamovistă au fost la fel”, a declarat pentru MEDIAFAX Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.
Fanii dinamoviști, care avea bilete rezervate în partea de sus a peluzei, au rupt gardurile cu o jumătate de oră înainte de meci și au ajuns aproape de teren. În momentul în care jucătorii dinamoviști au ieșit la încălzire, fiecare dintre aceștia a aruncat către fani câte un fular și câte o minge.
În minutul 14, fanii dinamoviști au afișat un banner pe care scria: „Tot noi”, au aprins zeci de torțe, iar dintre acestea două au ajuns pe teren. Meciul a fost întrerupt pentru un minut. Suporterii Stelei de la Peluza Sud au ripostat dar forțele de ordine au intervenit și au calmat spiritele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER